Misiune prin cântec şi pictură în comuna Şcheia

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 21, 2017

Manifestările au început la Căminul Cultural Şcheia printr-un concert de muzică religioasă şi folclorică susţinut de grupuri de copii din satele comunei Şcheia, coordonaţi de prof. Constantin Baciu, dar şi de corul de copii al Parohiei „Sfântul Nicolae“ din satul Bâcu - Ipatele, condus de pr. Marius Nica. Această parte a programului a avut-o ca invitat special pe cunoscuta interpretă de pricesne şi colinde Teodora Păunescu Ţucă. Ea a susţinut un program alcătuit din câteva pricesne şi balada Sfântului Constantin Brâncoveanu, interpretate cu o sensibilitate deosebită care s-a întipărit în sufletele celor prezenţi. În finalul concertului, părintele protopop Mihail Roşu a ţinut un cuvânt de învăţătură în care, plecând de la textele cântărilor interpretate în cadrul programului, a evidenţiat importanţa acestei activităţi cultural-religioase pentru formarea tinerilor în duhul credinţei creştin-ortodoxe, dar şi pentru redescoperirea şi promovarea valorilor neamului nostru.

Programul a continuat la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălăuţă“ din localitate cu vernisarea celei de a doua expoziţii a Cercului de estetică şi iconografie „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, coordonat de Aurelia Carabineru, care a făcut o scurtă prezentare a  lucrărilor expuse, dar şi a valorilor pe care se străduieşte să le insufle copiilor prin această activitate. Au urmat câteva luări de cuvânt dintre care menţionăm pe cea a părintelui protopop Mihail Roşu, pe cea a criticului de artă prof. dr. Maria Boz, care a  făcut o analiză tehnică a lucrărilor expuse, dar şi pe cea a profesorului Mihai Nastasă, care, prin câteva versuri personale, a evidenţiat importanţa implicării intelectualilor în viaţa comunităţii. (Pr. Petrică Pîrlea, Parohia „Sfântul Proroc Ilie“ Satu Nou - Şcheia)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri